Locul

Stiu un loc.
Nu ma intrebati nimic despre el.
Va spun eu cate ceva.
Doar nu intrebati.
Va spun eu. Atat cat sa va
doara lipsa lui.
De parca v-ar pasa.
Stiu un loc, va spuneam.
In care timpul se opreste in secunda dintai.
In care plansetul e curat, mama ei de gravitatie
ce hraneste pamantul cu boabele de roua
din prea singurele dimineti ale
sufletului meu.
In care zambetul e cald, precum
noptile de primavara in care
vecinul mar se mopilseste de verdele vecinului brad.
Stiu un loc.
In care te poti muri absolut.
In care te poti naste definitiv.
V-am facut curiosi ?
Da!
Stiu un loc.
In care O-ul din NOI este
rotunda masa la care ne bem cupa de
nectar cu Dumnezeu zambind de pe scaunul vecin.
Stiu un loc.
Si nu vi l-as spune nici daca,
in lumea asta n-ar mai ramane niciun loc.
Doar atat.
Stiu.
Un LOC.