Ne intoarcem prea des in trecut incat uitam pana si drumul spre maine.
Ne dor definitiv bucatile de ieri peste care balsamul zilei de maine nu are niciun efect.
Azi se transforma intr-un indecis giratoriu prin care ne invartim magistral cu eleganta stranie a unui balerin devenit somer.
Ne invartim pana ce devenim stranii statui pe soclul de pamant si iarba al viselor noastre....
...pe care le spargem inocent, cautand printre cioburi norocul si raspunsurile.
Gasim doar farame de intrebari nepuse.
Ne spargem in bucati din care se infrupta prietenii si fostele iubiri.
Iar ragaielilor lor post ingurgitare ne dau raspunsul...sintem inca comestibili.
Sintem, asadar, echilibrati organoleptic.
Ce usurare....pentru noi.
Ce regal festin pentru gastricele lor sucuri.
Ne dor pasii pierduti peste prea zilnicele noastre trotuare.
Uram perfectiunea asfaltica a trotuarului dintre bordura si casa.
Ca o permanenta cautare intre a fi sau a nu fi...casa si drumul.
Uneori apreciem calitatea asfaltica a drumului nostru dar mereu cautam, cu infrigurare, covorul de piatra cubica...
...sublima suma de piatra a bucatilor de noi
Topaim, zambitori, de pe o dala pe alta ca si cum ne-am muta..dintr-o durere in alta...dintr-o iubire in alta iubire.
Ne oprim pentru o clipa si privim covorul de dale.
Ne deranjeaza, trist, alaturarea a doua dale perfecte. Ne deranjeaza, colorat, uniformitatea cromatica.
Ne incanta, ametitor, urme de pasi. Ne zambesc, verde, fire de iarba. Ne doare, alb, soapta iernii trecute.
Privim covorul de dale...si realizam, fara tagada, ca stam cu picioarele pe oglinda sufletului nostru.
De ce maine incepe de ieri ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu