Caine

Mi-ar fi placut sa fiu caine. Nu orice caine. Nu..nu.
Un caine vagabond.
Sa umblu pe strazi.
Sa bat in lung si-n lat aleile parcurilor. Sa ma las mangaiat de fete iesite la plimbare, de mana, cu iubitii lor de peste zi...si barbatii lor de peste noapte.
Sa fiu luat, din cand in cand, in scara sufletului de cate-o femeie cu sufletul candva plin.
Sa mi se puna, langa caloriferul caldut, o strachina de mancare si un bol cu apa.
Sa nu pot sa marai...cand barbati gelosi ar fi tentati sa ma ia la suturi.
Dar sa pot musca rotile masinilor ce vor dori sa ma calce.
Sa nu fii avut pedigree pentru ca as fi fost un caine scump... si cine mai da, in ziua de azi, banii pe caini.
Sa nu fi fost mare pentru ca inspiram teama.
Sa nu fi fost mic pentru ca inspiram mila. Doar potrivit.
Atat cat sa te poti apleca sa ma mangai fara sa te apuce un junghi intercostal iar efemera  placere a pierderii degetelor prin blana mea sa nu fie curmata de durerile unui spate mult prea aplecat.
Sa nu fiu iubit din teama de pureci.
Mi-ar fi placut. Sa fiu caine.
Poate chiar sunt.
Desi cineva imi spunea ca sunt un prea sufletist elefant.